Kiev - A Journey to the East.

Kiev, Ucraina? Atât de aproape și parcă totuși nu știu nimic despre țara asta. Ar trebui să plecăm în 12 ore și dintr-un oarecare motiv nu mă pot relaxaSămi schimb mindset-ul de la frica de drum, la plăcerea de a face acest drum. Să am libertatea aia în care îmi dau voie să experimentez, cum ar fi acum,  800 de km în Ucraina. Sun doi prieteni, răspunusl lor nu face decât să-mi alimenteze nesiguranța: “E scetchy, ai grijă la Miliție.”, “Dacă nu e strict necesar, nu recomand.”

Adrian

Jumătate de zi de convingere cu Adi. De pe bus, telefoane, mesaje: “Bă ce naiba te-ai panicat așa?”, “Sunt în bus deja, am plecat, fă-ți bagajul. “, “Te leg de scaunul din dreapta, nu mă interesează!!!”. Știu că o să-l conving. Planul? Dormim câteva ore și plecăm pe la 2:00 AM, intrăm în Ucraina pe lumină. L-am anunțat pe Peti că plecăm fără el. Fuck him!!!

Zili

Auzisem prin noiembrie de proiect, destul de ambițios, chiar un pic suprarealist. Un set-up de proporții uriașe, chiar în centrul Kiev-ului.  Am căutat bilete de avion, sumele erau exorbitante, cu escale lungi, pur și simplu, nu era o opțiune să mergi singur, nu mi-am făcut mari speranțe că o să ajung. Însă cu o săptămână înaintea evenimentului Brian făcuse o postare pe social media, cum că băieții din Ucraina ar oferi și cazare pe durata evenimentului.  În urmă anunțului, s-au arătat câțiva băieți interesați, iar cu puțin noroc și multă încăpățânare din partea euroului nostru Zilain, ne-am făcut echipă și i-am dat. Davai pizdetz!

Peti

20 ore de condus continuu, pe toate felurile de drum, inclusiv autostradă cu treceri de pietoni. O singură pauză, la un Mc obosit lângă Lviv. Într-un final pe la 11 noaptea am aterizat în Kiev, sub Arcul Prieteniei. O construcției imensă, care părea mai mult a fi monument decât set-up de concurs. Aparent băieții de la Snowfactory, reușiseră să tragă câteva sfori, încât au primit sprijin din partea unor bănci, firme de carduri și bineînțeles o mare firmă de suc.  Construcția schelelor a durat undeva pe la 7 zile iar zăpada a fost adusă cu opt camioane de la doar 800 km depărtare, din Bukovel.

În prima zi cred că ne-am dat în jur de 8 ore, până n-am mai putut merge. Am urcat cel puțin 5000 de scări în ziua aia. Eram leoarcă, iar Zili, care a vrut să fie în trend, a strâns cel puțîn 5L de apă în trening-ul lui de snowscheităr. Într-un final, ne-am târât înapoi acasă, și în loc să ieșim să ne bem mințile, am colapsat în pat.

A doua zi, ne-am trezit fresh dar din păcate afară ploua mai ceva ca în poezia bacoviană.  Am ieșit totuși la un scouting să mai vedem ceva din Kiev, o clădire, un monument, o catedrală supramântuită. Pe la prânz, când ploaia se mai domolise am ajuns la set-up. I-am ajutat pe băieți cu un quick shape, niște sare și i-am dat bice. Încălzirile s-au anulat din cauza vremii și s-a trecut direct la calificări. Zili, după primul scorpion, și-a luat cortul și s-a mutat în vârful unui amfiteatru, la un pahar-două-trei. Ocazional se mai auzea câte un warcry distant, care aclama trickurile puse jos.

I-am dat cât am putut.  Doar a treia zi pe “zăpadă” și am luat la scorpioane cât pentru tot sezonul. N-am ajuns în finală dar m-am distrat. Mulțam timing-ului din univers că n-am decapitat-o pe reprezentanta Germaniei la Jocurile Olimpice de iarnă, Silvia Mittermuller.

Seara, a fost haos complet. Doskabar e un loc sălbatic. N-am mai văzut atâta lume tăvălindu-se pe jos de pe vremea lui Hulk Hogan.  Brother Zilișteanu i-a dovedit pe toți la lupte greco-ortodoxe, dar a și ajuns cel mai leoarcă dintre toți, turnând pe el tot alcoolul pe care-l avea în mâna, de care ulterior a fost doborât. Domnu nost` din Brăila și-a dat seama că e ud, s-a dezbrăcat de  haine (nu mai țin minte dacă le-a și împăturit), și s-a întins pe canapea. Easy! Barmanul/patronul care dormea vis-a-vis a zis că e ok, putem să-l abandonăm, așa că n-am mai stat pe gânduri și am tăiat-o cu Adi la cazare.

Dimineața, cu ciocanele de rigoare pe caschete, ne-au trezit domnițele de la hostel, să ne poftească afară. Am strâns rapid bagajele ca niște roboței și ne-am dus în căutarea eroului nost` pierdut. Zili n-avea treaba, ne aștepta la cafeluțe gratis, cu izmenele în cap, un ochi vânat, fără portofel sau amintiri de noaptea trecută. Cu greu, am reușit să ne urnim, și după 20 ore de drum și dormit prin parcări, am aterizat înapoi acasă, în ajun de Crăciun, întregi, sănătoși, pregătiți de dezmăț.

Ne-a plăcut, mai venim!

photos & edit: Adrian Crapciu

video edit & graphics: Peter Tapalaga (MVSRVM)

words: Peter Tapalaga, Adrian Crapciu, Alexandru Zilișteanu

photo equipment: Sony a7III, Sony a6300, Sony 70-200mm F4 G, Sony 85 mm F1.8, Sony 16-35mm F2.8 GM, Samyang 8mm FishEye

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *